Decizia CCR nr. 478/2021Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.07.2021 · dosar 13.709/325/2018
Punctul 18
18. În continuare, Curtea reține că soluția legislativă privind procedura aplicabilă executării silite a părților sociale cuprinsă, în prezent, în art. 757 alin. (3) din Codul de procedură civilă a mai format obiect al controlului de constituționalitate. Curtea, examinând critici similare cu cele din prezenta cauză, formulate prin raportare la aceeași normă de referință, a reținut, prin Decizia nr. 218 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, că invocarea încălcării art. 40 din Constituție referitor la dreptul la asociere nu este incidentă în cauză, dat fiind faptul că, în accepțiunea acestui text constituțional, dreptul de asociere se referă la asociațiile de drept public care nu au scop lucrativ, nu urmăresc obținerea sau împărțirea de beneficii, ci scopuri politice, religioase sau culturale, care să exprime libertatea de gândire și de exprimare. Așadar, temeiul constituirii lor nu este contractul de drept privat, ci libertatea de asociere, consacrată la nivel constituțional. ...
Sursa oficială ↗