Decizia CCR nr. 453/2021Punctul 8
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 29.06.2021
- Dosarul
- 528/97/2018
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o dispozițiilor art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, conform căreia sintagma „«stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații» se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010“, realizează o discriminare, contrară art. 16 din Constituție, între persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis sub imperiul Legii nr. 263/2010. Astfel, persoanele pensionate după 1 ianuarie 2011, care au lucrat în condiții speciale, beneficiază atât de un stagiu de cotizare de 20 de ani, cât și de un punctaj mediu anual mai mare cu 50% față de persoanele care s-au pensionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, astfel că au pensii mai mari. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.