Decizia CCR nr. 455/2021Punctul 59
Punctul 59
59. Revocarea Avocatului Poporului se sprijină, în sens substanțial, pe dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 59 alin. (1) , care, stabilind că exercitarea atribuțiilor se realizează „din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și în libertățile lor, în limitele stabilite de lege“, implică răspunderea juridică pentru încălcarea Constituției și a legilor (inclusiv a legii proprii de organizare și funcționare) sub forma înlăturării din funcția deținută. Această concluzie rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 35/1994, care prevăd că Avocatul Poporului nu răspunde juridic „pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinește, cu respectarea legii, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege“. Aceste dispoziții legale instituie imunitatea Avocatului Poporului, ca trăsătură a mandatului, în temeiul căreia acesta este protejat față de eventualele presiuni sau abuzuri și care îi asigură independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor. Expresie a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, care consacră autonomia și independența instituției Avocatul Poporului „față de orice altă autoritate publică“, imunitatea este o măsură de protecție împotriva amenințărilor sau a altor acte de presiune la care ar putea fi supusă persoana care ocupă această funcție publică din partea unei alte autorități publice, a unei instituții sau a unor persoane fizice. Curtea reține că, în apărarea drepturilor și a libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, specificul activității Avocatului Poporului presupune solicitarea de informații sau documente de la autoritățile administrației publice, audierea funcționarilor publici, efectuarea de anchete, emiterea de recomandări, prezentarea de rapoarte Parlamentului sau Guvernului, după caz, în situația în care constată lacune în legislație sau cazuri grave de corupție ori de nerespectare a legilor țării. Pentru ca îndeplinirea acestor atribuții să fie efectivă, Avocatul Poporului trebuie să aibă siguranța că modul în care se poziționează în raport cu autoritățile implicate nu-l va expune unor consecințe juridice. Reglementând că persoana nu răspunde juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinește, legea apără Avocatul Poporului în ceea ce privește totalitatea opiniilor și a actelor emise în exercitarea mandatului său, sub aspectul tuturor formelor de răspundere juridică. Așadar, iresponsabilitatea privește opiniile și actele intrinseci mandatului, iar nu cele extrinseci exercițiului acestuia, având ca scop protecția libertății de exprimare și de decizie a Avocatului Poporului. ...
Sursa oficială ↗