Decizia CCR nr. 431/2021Punctul 23
Punctul 23
23. Se arată că, potrivit art. 4 alin. (1^1) lit. b) și alin. (1^2) din Legea nr. 77/2016, reprezintă impreviziune când, pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă, fiind necesară menținerea pragului valoric în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Or, este imposibil de stabilit că o creștere a obligației de plată lunară este constantă numai pentru că această creștere s-a menținut pe o perioadă de 6 luni anterior transmiterii notificării de dare în plată. Intervalul de timp scurt stabilit nu are nicio fundamentare și nu permite concluzia că respectiva creștere este ireversibilă, fiind necesară trecerea unei perioade mult mai îndelungate (nu săptămâni, luni, ci ani de zile) pentru ca o astfel de concluzie să poată fi trasă, cu atât mai mult în cazul creditelor acordate pe o perioadă lungă de timp. Se subliniază că tratarea de o manieră identică și instituirea unui regim general aplicabil unor debitori aflați în situații complet diferite conduce la încălcarea garanțiilor constituționale, fiind necesară o distincție în funcție de durata creditului. ...
Sursa oficială ↗