Decizia CCR nr. 431/2021Punctul 33

33. Se mai punctează faptul că dispozițiile art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 sunt neclare prin raportare la trimiterea pe care o fac la art. 4 alin. (1^3), întrucât nu se înțelege dacă trimiterea a fost făcută: (i) pentru a sublinia caracterul de prezumție absolută pe care îl instituie art. 8 alin. (5) , în ipoteza executării silite a imobilului ipotecat; (ii) sau pentru a arăta că și în această ipoteză, pe lângă condiția specială a executării silite a imobilului ipotecat, trebuie să fie îndeplinit și unul din cazurile de impreviziune prezumată absolut de la art. 4 alin. (1^1) la care face trimitere art. 4 alin. (1^3), respectiv să fie incidentă fluctuația cursului valutar cu peste 52,6% față de cursul de la data încheierii contractului sau obligația de plată lunară a creditului să fi înregistrat o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă, iar oricare dintre cele două ipoteze să se fi menținut pe o durată de cel puțin 6 luni anterior înregistrării notificării de dare în plată. Dacă trimiterea pe care o face la dispozițiile art. 4 alin. (1^3) are rolul de a sublinia caracterul de prezumție absolută pe care îl instituie art. 8 alin. (5) , în ipoteza executării silite a imobilului ipotecat, atunci textul este neconstituțional, întrucât impreviziunea este exclusă, nefiind vorba de un eveniment imprevizibil pentru debitor. Dimpotrivă, atunci când a constituit garanția asupra imobilului creditorul și-a asumat riscul executării silite în caz de neplată, iar atunci când debitorul și-a asumat riscul evenimentului așa-zis imprevizibil, impreviziunea nu-și mai găsește aplicare. Executarea silită care are loc împotriva debitorului se prezumă a fi consecința propriei atitudini culpabile, în materia de răspundere contractuală operând prezumția de culpă prin simplul fapt al neexecutării obligațiilor asumate. ...