Decizia CCR nr. 425/2021Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.06.2021 · dosar 1.800/30/2018
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 572 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 27 aprilie 2020, paragrafele 29-39, s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, constatând constituționalitatea acestora. Astfel, prin decizia antereferită, Curtea a constatat că măsura legală instituită este proporțională cu scopul urmărit, respectiv constituirea de resurse financiare la bugetul local. Practic, dispozițiile legale criticate permit autorităților locale să majoreze cotele de impozitare pe baza unor criterii precum: cele economice, sociale, geografice, precum și în funcție de necesitățile bugetare locale. Legea fixează, în același timp, și o limită maximă la care pot apela autoritățile locale. Astfel, se poate avea în vedere împărțirea pe zone a unui oraș (zonă centrală - periferie, zone prospere din punct de vedere economic - zone defavorizate). Atât timp cât criteriile folosite se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, astfel de prevederi legale nu sunt afectate de vreun viciu de neconstituționalitate, legiuitorul având o largă marjă de apreciere în materie fiscală. ...
Sursa oficială ↗