Decizia CCR nr. 388/2021Punctul 69

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.06.2021 · dosar 2.387/97/2018
Punctul 69
69. Critica raportată la art. 44 alin. (1) , alin. (2) teza întâi, alin. (3) și (8) din Constituție, potrivit jurisprudenței anterioare a Curții, este neîntemeiată, ținând seama de faptul că, în conformitate cu art. 169^1 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, „În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1) -(3) , rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării“. Ca atare, ca urmare a recalculării pensiei, pensionarii vor avea o pensie mai mare (datorită efectului superior al majorării punctajelor anuale față de beneficiul stagiului de cotizare redus) sau o pensie egală în cuantum cu cea de dinaintea recalculării (în cazul în care majorarea punctajelor anuale la recalculare nu este mai avantajoasă decât efectul reducerii stagiului complet de cotizare de la calcularea pensiei inițiale), nicidecum o pensie într-un cuantum inferior celui stabilit la momentul recalculării. Prin urmare, Curtea constată că nici dreptul de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituție nu este încălcat în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗