Decizia CCR nr. 378/2021Punctul 38

38. Totodată, Curtea a observat că, odată începută cercetarea judecătorească, este firesc ca aceasta să rămână în competența instanței respective, iar împrejurarea că o astfel de cauză nu poate fi trimisă în procedura camerei preliminare nu are semnificația unei privări de drepturi a autorului câtă vreme aspectele ce țin de această procedură au fost deja dezlegate și câtă vreme, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită și funcția de judecată în cauză. În acest context, Curtea a reținut că cercetarea judecătorească se circumscrie activității specifice desfășurate de instanța judecătorească, ce are ca scop stabilirea adevărului în cauza supusă judecății, motiv pentru care se administrează și se verifică toate probele existente la dosar, în așa fel încât să se ajungă la soluționarea legală și temeinică a cauzei respective. În doctrină s-a arătat că cercetarea judecătorească are ca obiect, în primul rând, readministrarea probelor care au fost strânse în cursul urmăririi penale, ca cerință a principiului nemijlocirii ședinței de judecată, în scopul perceperii directe, nemijlocite a probelor de către instanța de judecată. Nu este vorba însă de o simplă reproducere a probelor, ci de o administrare a lor în noi condiții de către instanța de judecată, cu participarea procurorului, a părților și a persoanei vătămate, sub controlul publicului asistent. Totodată, cercetarea judecătorească are ca obiect administrarea oricăror probe necesare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Atât administrarea probelor strânse în cursul urmăririi penale, cât și administrarea probelor noi se realizează prin mijloacele de probă legale, obținute prin procedeele probatorii corespunzătoare caracterului public, oral și contradictoriu al judecății. ...