Decizia CCR nr. 387/2021Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.06.2021 · dosar 4.054/117/2018
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu referire la critica autorului potrivit căreia vârsta diferită de pensionare stabilită de lege pentru femei și bărbați îi discriminează pe bărbați, Curtea reține că, prin Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, a evocat, printre altele, Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007. În această decizie, Curtea a respins critica potrivit căreia bărbații sunt discriminați prin obligația de a munci până la o vârstă mai înaintată decât femeile. De asemenea, Curtea a făcut trimitere și la Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în care a statuat că o eventuală soluție de uniformizare a vârstei de pensionare între femei și bărbați nu se poate realiza decât în măsura în care este justificată de realitățile sociale și în mod gradual, odată ce contextul legal și cel social susțin, în mod real, o astfel de soluție. Doar în acest fel înlăturarea unei măsuri legislative destinate să compenseze dezavantajele sociale cărora sunt supuse femeile este în acord cu prevederile constituționale privind egalitatea în drepturi a cetățenilor care, așa cum a statuat în jurisprudența sa, de exemplu în Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011, presupune instituirea unui tratament juridic egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar, în același timp, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În concluzie, în paragraful 27 al Deciziei nr. 387 din 5 iunie 2018, Curtea a statuat că, în contextul actual, legiuitorul a apreciat că impunerea unui tratament juridic uniform nu este adaptată încă realităților sociale din România, astfel că egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați ar echivala cu o aplicare rigidă a principiului egalității în drepturi a cetățenilor între categorii de persoane, respectiv între bărbați și femei, care nu se află în situații identice și, prin urmare, cu o încălcare a spiritului acestui principiu constituțional. ...
Sursa oficială ↗