Decizia CCR nr. 391/2021Punctul 19
Punctul 19
19. Având în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, prin Adresa nr. 3.289 din 21 aprilie 2021 și Adresa nr. 3.290 din 21 aprilie 2021, Curtea Constituțională a solicitat secretarului general al Camerei Deputaților și secretarului general al Senatului informații referitoare la solicitarea și primirea de către Camera Deputaților și, respectiv, de către Senat, în cadrul procedurii legislative referitoare la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a avizului Consiliului Economic și Social. Ca urmare a celor două adrese anterior menționate, prin Adresa nr. 3.471 din 29 aprilie 2021, secretarul general al Camerei Deputaților a făcut cunoscut Curții Constituționale că în cadrul procedurii parlamentare de adoptare a Legii nr. 55/2020, la Camera Deputaților, nu a fost solicitat și nu a fost primit avizul Consiliului Economic și Social. În mod similar, prin Adresa nr. 3.453 din 29 aprilie 2021, secretarul general al Senatului a transmis Curții Constituționale că, în cadrul procedurii legislative referitoare la legea anterior menționată, Senatul nu a solicitat și nu a primit avizul Consiliului Economic și Social. ...
Sursa oficială ↗