Decizia CCR nr. 367/2021Punctul 31
Punctul 31
31. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 169^2 din Legea nr. 263/2010, Curtea reține că obiectul acțiunilor în care a fost ridicată această excepție a privit obligarea caselor județene de pensii de a emite decizii de recalculare a pensiei începând cu data de 1 ianuarie 2016, în temeiul art. 169^1 din aceeași lege. Întrucât la data formulării excepțiilor de neconstituționalitate dispozițiile art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 erau deja în vigoare și având în vedere că aspectele criticate de autorii excepțiilor în raport cu acest text de lege se referă, între altele, și la neîndeplinirea obligației caselor de pensii de a recalcula pensiile în termenul prevăzut de lege, Curtea reține că este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dispozițiile de lege care sunt supuse controlului de constituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. ...
Sursa oficială ↗