Decizia CCR nr. 325/2021Punctul 43

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.05.2021 · dosar 2.424/97/2018
Punctul 43
43. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, astfel cum a fost formulat, prevederile art. 169^1 și art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și, în mod particular, ale art. 169^1 alin. (3) , precum și cele ale art. 169^1 din aceeași lege, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Din analiza motivării excepției Curtea reține că obiectul excepției îl reprezintă sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ din cuprinsul art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și prevederile art. 169^2 din Legea nr. 263/2010, care au următorul cuprins: – Art. 169^1 alin. (3) : „(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2) , la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) , la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații.“; ... – Art. 169^2: „(1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169^1 beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/recalcularea pensiei aflate în plată sau, după caz, cuvenite la data de 31 decembrie 2015. ... ...
Sursa oficială ↗