Decizia CCR nr. 320/2021Punctul 28
Punctul 28
28. În ceea ce privește măsura instituită prin reglementarea criticată, și anume suspendarea aplicării prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare pentru beneficiarii privați, aceasta, in abstracto, este o măsură necesară pentru atingerea scopului urmărit, mai sus menționat. Curtea consideră însă că, în concret, opțiunea legiuitorului de a dispune atât suspendarea aplicării prevederilor contractului/ deciziei/ordinului/acordului de finanțare, cât și, în mod subsecvent, suspendarea plății/rambursării tuturor sumelor solicitate de beneficiarii privați nu reprezintă o măsură necesară și adecvată atingerii scopului menționat, ci, dimpotrivă, reprezintă o măsură excesivă și disproporționată raportat la ipoteza de incidență a măsurii, și anume deschiderea unui dosar penal care vizează o faptă concretă săvârșită cu privire la un anumit/o anumită contract/decizie/ordin/acord de finanțare. Prin urmare, orice măsură adoptată de autorități, pentru a corespunde cerinței de necesitate și adecvare, trebuie să fie raportată la fapta imputată, respectiv la contractul/decizia/ordinul/acordul de finanțare corespunzător/corespunzătoare. Or, extinderea consecințelor juridice cu privire la plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar, deci cu privire la alte contracte/decizii/ordine/acorduri de finanțare decât cel în care s-a constatat presupusa fraudă, depășește gradul de rezonabilitate și proporționalitate. O atare măsură are un impact negativ semnificativ asupra desfășurării activității economice a beneficiarilor privați care au accesat fonduri europene, fiind de natură să determine chiar întreruperea activității acestora, cu consecința încălcării art. 45 din Constituție, prin care se garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică și la libera inițiativă, desigur, exercitate în condițiile legii. ...
Sursa oficială ↗