Decizia CCR nr. 307/2021Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „pot lua măsuri“, cuprinsă în art. 22 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, este mult prea vagă și lasă libertatea comitetelor județene pentru situații de urgență să adopte orice fel de măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență, respectiv pentru combaterea pandemiei, inclusiv restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale, fără respectarea cadrului normativ existent în materie, astfel cum este în cazul contestat, în care măsurile luate au la bază și criteriul ratei de infectare a populației cu un virus (SARS-CoV-2), criteriu care nu este cuprins în Legea nr. 55/2020. Or, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că măsurile care restrâng drepturi și libertăți fundamentale pot fi instituite numai în baza legii, iar nu prin acte administrative. Totodată, se învederează faptul că normele criticate conduc și la o discriminare între anumite categorii de operatori economici, care, în funcție de obiectul de activitate al societăților, pot funcționa sau, dimpotrivă, le este întreruptă activitatea, precum și între operatorii economici și instituțiile publice, prin aplicarea unui tratament diferit pentru situații identice sau comparabile, astfel cum este în speță, unde unora dintre operatorii economici le-a fost întreruptă activitatea, motivat de creșterea numărului de cazuri de infectare cu un virus, fără ca acest criteriu să fie circumscris condițiilor privind restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. În acest context se face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 157 din 13 mai 2020. ...