Decizia CCR nr. 296/2021Punctul 40
Punctul 40
40. Astfel, se susține că prevederile art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 sunt lipsite de predictibilitate, claritate și precizie, deoarece, fiind adoptate în aplicarea art. 169^1 din aceeași lege, nu conțin nicio majorare de puncte, ci reprezintă un paralelism legislativ, contrar art. 16 din Legea nr. 24/2000. Totodată, nu se poate înțelege rațiunea acestei reglementări distincte, în condițiile în care art. 116 din aceeași lege conține norme precise. Mai mult, art. 169^2 se adresează exclusiv destinatarilor normei cuprinse la art. 169^1, fără însă să-l modifice sau să-l abroge, iar beneficiul recalculării pe care acest text îl reglementează s-a dispus după epuizarea perioadei de aplicare a creșterii punctajelor anuale (1 ianuarie 2016-31 decembrie 2017). Totodată, nu se înțelege ce se întâmplă cu ceilalți pensionari, cărora nu li s-a aplicat, în prealabil, art. 169^1, dispozițiile art. 169^2 având un evident caracter contradictoriu față de cele ale art. 169^1. ...
Sursa oficială ↗