Decizia CCR nr. 275/2021Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.04.2021 · dosar 24.071/303/2017
Punctul 12
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10, ale art. 25 alin. (4) , ale art. 32 alin. (2) , ale art. 33 alin. (3) și ale art. 36 lit. g) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare. Legea nr. 230/2007 a fost abrogată prin art. 110 din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 30 iulie 2018. Potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Textele de lege criticate aveau următorul conținut: – Art. 10: (1) Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce țin de activitatea asociației și au acces, la cerere, la orice document al acesteia. (2) La solicitarea scrisă a proprietarului, președintele și administratorul asociației de proprietari au obligația să elibereze în scris o adeverință prin care să prezinte situația cheltuielilor privind întreținerea, defalcate pe datoria de bază și penalități, precum și modalitatea de calcul al penalităților. ... – Art. 25 alin. (4) : „Hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică, în scris, tuturor proprietarilor.“; ... – Art. 32 alin. (2) : „Pentru neîndeplinirea atribuțiilor ce le revin, membrii comitetului executiv, inclusiv președintele asociației de proprietari, răspund personal sau în solidar, după caz, în fața legii și a proprietarilor pentru daunele și prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.“; ... – Art. 33 alin. (3) : „Pentru neîndeplinirea atribuțiilor ce le revin, cenzorul sau cenzorii asociației de proprietari răspund personal sau în solidar, în fața legii și a proprietarilor, pentru daunele și prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.“; ... – Art. 36 lit. g) : Administratorul, persoană fizică sau juridică, are, în principal, următoarele atribuții: [...] g) informarea trimestrială, în scris sau prin poșta electronică, a proprietarilor, membrii asociației de proprietari, cu privire la situația financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări și plăți aferente asociației de proprietari, sub semnătura proprie și contrasemnată de președintele și de cenzorul asociației de proprietari. ... ... ...
Sursa oficială ↗