Decizia CCR nr. 275/2021Punctul 15
Punctul 15
15. Curtea observă că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea reține că, potrivit art. 555 alin. (1) din Codul civil, proprietarul exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra unui bun, respectiv posesia, folosința și dispoziția, în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Pe de altă parte, locatarul unui bun imobil, potrivit art. 1.777 din Codul civil, deține numai folosința respectivului bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie. Prin urmare, situațiile în care se află proprietarul și locatarul sunt diferite, astfel încât legiuitorul și-a manifestat opțiunea de a reglementa diferit raporturile acestora cu asociația de proprietari, fără a aduce atingere art. 16 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗