Decizia CCR nr. 259/2021Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.04.2021 · dosar 14.373/281/2017
Punctul 18
18. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, alin. (1) al art. 320 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin articolul unic din Legea nr. 256/2019 pentru modificarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1050 din 30 decembrie 2019, și prin art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 25 august 2020, având în prezent următorul cuprins: „Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătății prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii și au obligația reparării prejudiciului produs. Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond.“ Însă, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane“ din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. ...
Sursa oficială ↗