Decizia CCR nr. 237/2021Paragraful 1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) , ale art. 139 alin. (3) teza finală și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Babiuc Constantin-Gavril în Dosarul nr. 1.262/33/2014 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.258D/2019. ... 2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de către partea Colibaba Petru Pavel prin care se solicită Curții să pronunțe o hotărâre dreaptă și reală. ... 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Având cuvântul, doamna Irina Ioana Kuglay pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală, cu referire la Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate având același obiect. Cât privește excepția de neconstituționalitate a art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală solicită respingerea ca inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu cauza. În speța în care s-a ridicat excepția, autorul este nemulțumit de modul în care au fost administrate în cauză probele rezultând din supravegherea tehnică încuviințate în temeiul Legii siguranței naționale, prin urmare nu în cadrul altui dosar penal așa cum prevăd dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, ci în baza Legii nr. 51/1991. În speță, la data la care s-a formulat critica era incident doar art. 139 alin. (3) teza finală, care a fost deja declarat neconstituțional, iar nu și art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevede o cu totul altă ipoteză, care nu este incidentă în cauză. De altfel, așa a constatat și instanța de cameră preliminară, că art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală nu e incident în cauză și nu l-a analizat când a examinat probele administrate în baza Legii nr. 51/1991. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale în materie, care statuează fără echivoc că sunt incompatibile cele două categorii de norme, și anume art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală și cele din Legea nr. 51/1991, sens în care se face referire la Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020 și Decizia nr. 372 din 28 mai 2019. Menționează că din excepție și din încheierea de sesizare nu rezultă toate aceste informații, respectiv care erau în speță interceptările care s-au folosit împotriva autorului excepției și au fost criticate în cameră preliminară, de aceea a procedat la scoaterea din dosarul electronic a încheierii în întregime care examinează mijloacele de probă rezultate din înregistrări, urmând a fi depuse la dosarul cauzei pentru a demonstra că nu au fost criticate înregistrări efectuate în temeiul art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală și deci acest text este inaplicabil în cauză, iar excepția este inadmisibilă. Cât privește art. 97 alin. (2) lit. f) , se solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, prin raportare, în principal, la argumentele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 809 din 7 decembrie 2017. ...