Decizia CCR nr. 283/2023Punctul 39

39. Cu privire la această critică formulată, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a reținut că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ultima ratio. Acest principiu are semnificația comună de procedeu sau metodă ultimă ori finală folosită pentru a se atinge scopul urmărit. Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Curtea a reținut că sarcina aplicării principiului ultima ratio revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea a apreciat că responsabilitatea de a reglementa și aplica, în acord cu principiul anterior menționat, prevederile privind „abuzul în serviciu“ ține atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât și de organele judiciare - Ministerul Public și instanțele judecătorești -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau conform unor proceduri penale ordinare (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 68 și 80). ...