Decizia CCR nr. 283/2023Punctul 40

40. Curtea a mai reținut că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice ori ale unei persoane juridice. Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei și nicio anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanța de contencios constituțional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu. Plecând de la cele expuse anterior, Curtea a constatat că, în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat și a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, deși potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 75 și 76). „Este totuși necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară“ (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 85). În același sens, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, paragrafele 53, 55 și 56, Decizia nr. 456 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 17 octombrie 2017, paragraful 18, Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, paragraful 17, Decizia nr. 858 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 aprilie 2018, paragrafele 24 și 25, Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 460 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 20 noiembrie 2018, paragrafele 60 și 61, Decizia nr. 289 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 3 octombrie 2019, paragraful 24, Decizia nr. 288 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 octombrie 2019, paragraful 26, Decizia nr. 466 din 29 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 25 octombrie 2019, paragraful 163, Decizia nr. 741 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 10 februarie 2020, paragraful 16 sau Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020, paragraful 28. ...