Sari la conținut

Decizia CCR nr. 232/2021Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.04.2021
Dosarul
8.078/301/2017

17. Concluzia potrivit căreia indemnizația lunară pentru creșterea copiilor nu este un drept al copilului rezultă din coroborarea prevederilor art. 2 alin. (1) , ale art. 8 și ale art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Astfel, potrivit art. 8, de indemnizație beneficiază oricare dintre părinții firești ai copilului, dacă îndeplinește condițiile de acordare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum și persoana care a fost numită tutore, dacă formulează cerere însoțită de înscrisurile prevăzute de art. 13. Din art. 2 alin. (1) din acest act normativ rezultă că pot beneficia de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de indemnizația lunară aferentă persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie