Decizia CCR nr. 233/2021Punctul 93

93. Or, în condițiile în care redactarea (motivarea în fapt și în drept) deciziei instanței de apel are loc „în cel mult 30 de zile de la pronunțare“ ori la o altă dată neprecizată, după epuizarea termenului de recomandare menționat, și care, uneori, în practică, se plasează în timp după curgerea unei perioade foarte mari (luni/ani de zile) de la data pronunțării soluției, Curtea constată că dispozițiile criticate constituie premisa unei amânări sine die a exercitării dreptului de a promova căile extraordinare de atac cu privire la o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, contrar dispozițiilor art. 21 alin. (1) și ale art. 129 din Constituție, interpretate potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așadar, Curtea reține că, deși motivarea hotărârii judecătorești constituie o veritabilă garanție a procesului echitabil și înfăptuirii justiției, reglementarea redactării sale ulterior pronunțării soluției „în cel mult 30 de zile de la pronunțare“ (termen considerat a fi de recomandare) ori la o altă dată neprecizată transformă acest act procesual într-o sancțiune pentru inculpat, care, într-o atare situație, este obligat să aștepte un termen nedeterminat pentru redactarea și comunicarea hotărârii (deciziei) motivate pentru a-și exercita dreptul la formularea căilor de atac extraordinare. Mai mult, Curtea reține că dreptul la formularea căilor de atac extraordinare devine iluzoriu în condițiile în care, în intervalul scurs între momentul pronunțării hotărârii și data motivării și comunicării acesteia, există posibilitatea ca persoana condamnată să execute o mare parte din pedeapsă sau chiar pedeapsa, în integralitatea ei. ...