Decizia CCR nr. 213/2021Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 autorul acesteia susține, în esență, că cercetarea prealabilă se declanșează prin act administrativ și se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoștință de săvârșirea uneia sau a mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare. Arată că, în urma cercetării disciplinare efectuate asupra sa, a fost expus unor situații juridice vătămătoare pentru drepturile și interesele sale, respectiv: nu a putut participa la niciun concurs pentru ocuparea unui post de conducere vacant, nu a putut fi împuternicit pe o funcție de conducere vacantă, nu a putut fi mutat, delegat, detașat sau împuternicit pe o funcție de conducere într-o altă unitate, nu a putut fi trimis în misiuni internaționale, a fost evaluat cu calificativul „satisfăcător“ privind activitatea profesională desfășurată. De asemenea, precizează că pentru obținerea gradului profesional următor se ține cont de evaluarea profesională și că actul administrativ de cercetare prealabilă blochează recompensarea și are repercusiuni asupra funcției și asupra autorității în raport cu subordonații. Prin urmare, aceste restricții legale îngrădesc cariera profesională fără nicio rațiune legitimă și în mod discriminatoriu în raport cu categoria funcționarilor publici supuși prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Dispozițiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 dau posibilitatea angajatorului de a dispune discreționar și chiar abuziv măsura declanșării cercetării disciplinare, în lipsa unor criterii obiective, ceea ce face practic imposibil accesul la justiție al persoanei cercetate disciplinar și încalcă dreptul său la apărare, întrucât instanța nu are posibilitatea de a cenzura măsura emiterii actului administrativ de cercetare prealabilă. ...
Sursa oficială ↗