Decizia CCR nr. 204/2021Punctul 7
Punctul 7
7. Judecătoria Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Face referire la Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Instanța apreciază că dispozițiile art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în condițiile în care legiuitorul nu a făcut nicio distincție între situațiile în care invocarea unor excepții de neconstituționalitate constituie doar un instrument folosit în mod abuziv în scopul de a tergiversa soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești și situațiile în care excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt apreciate ca întemeiate de judecătorul cauzei, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar avea drept consecință modificarea soluției care s-ar putea da în cauză, modificare care ar avea la rândul său consecințe majore asupra unuia sau asupra mai multor drepturi fundamentale ale părții, drepturi care prin natura lor nu mai pot fi recâștigate în cazul admiterii ulterioare a unei cereri de revizuire (dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertatea individuală și dreptul la ocrotirea sănătății). ...
Sursa oficială ↗