Decizia CCR nr. 198/2021Punctul 32
Punctul 32
32. Astfel, având în vedere natura juridică a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, desființarea acestuia nu se subsumează materiilor a căror reglementare este sustrasă competenței de legiferare a Guvernului, întrucât Institutul nu este o instituție fundamentală a statului, conform art. 115 alin. (6) din Constituția României. De asemenea, s-a respectat condiția existenței unei situații extraordinare a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, întrucât s-a avut în vedere o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public: modul defectuos de funcționare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, care s-a perpetuat în timp, și stoparea cheltuirii de fonduri publice care nu servesc interesul public și care prejudiciază buna funcționare a societății. De asemenea, aceste motive extraordinare care au justificat emiterea ordonanței de urgență au fost apreciate la momentul emiterii ordonanței, iar nu în funcție de factorii interveniți ulterior (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014). În ceea ce privește urgența, aceasta a fost motivată de Guvern, inclusiv prin raportare la faptul că „evenimentele organizate de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 au vizat propagarea în spațiul public a unor interpretări asupra Revoluției Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfășurate de organele de anchetă în Dosarul Revoluției“, precum și prin faptul că „Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluției Române din 1989 revine în actualitate“. ...
Sursa oficială ↗