Decizia CCR nr. 187/2021Punctul 43
Punctul 43
43. Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și la concursul de admitere în magistratură. Analizând motivarea obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, au fost formulate, pe de o parte, critici de neconstituționalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, critici de neconstituționalitate intrinsecă. Acestea din urmă se regăsesc la pct. II.7 al sesizării și privesc art. 18 din lege, expres menționat, precum și alte dispoziții care nu sunt identificate expres prin indicarea articolului criticat, ci doar prin redarea aproximativă a conținutului lor. Astfel, criticile ce se referă la modalitatea de susținere a probei psihologice vizează art. 14 din lege, iar cele privind modalitatea de constituire a comisiilor de examinare au în vedere art. 27 și 43 din lege [și nu art. 6 alin. (2) din lege, astfel cum se arată în punctele de vedere formulate de președintele Senatului și Guvern, pentru că în comisiile prevăzute de acest articol nu există dihotomia judecător formator și judecător care nu deține calitatea de formator]. Prin urmare, obiect al controlului de constituționalitate îl constituie art. 14, 18, 27 și 43 din lege, precum și legea în ansamblul său. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
– Art. 14:
(1) Candidații declarați admiși la cele două probe scrise susțin testarea psihologică prin care se constată îndeplinirea condiției de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcției. Testarea psihologică constă în susținerea unui test scris și a unui interviu în fața unui psiholog desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul psihologilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, curților de apel ori din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestați în condițiile legii. Rezultatele testării psihologice sunt concretizate într-un raport, care cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat, precum și calificativul «admis» sau «respins».
(2) Metodologia privind organizarea și desfășurarea testării psihologice aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, odată cu anunțul privind organizarea concursului.
(3) În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod. Calificativul acordat se aduce la cunoștință prin publicarea pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.
(4) Candidații nemulțumiți de calificativul acordat pot formula, în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor, contestații, care se transmit prin fax sau e-mail Consiliului Superior al Magistraturii.
(5) Contestațiile se soluționează de comisia de reexaminare psihologică, formată din 3 psihologi desemnați în mod similar celui prevăzut la alin. (1) , alții decât cei care au examinat candidații inițial. Reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea testului scris, aplicarea unui nou test scris și susținerea unui nou interviu.
(6) Calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv și se publică în condițiile alin. (3) ; ...
– Art. 18:
(1) După afișarea rezultatelor definitive ale concursului, candidații admiși după cele două etape ale concursului vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c) .
(2) Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
(3) Regulamentul privind admiterea la Institutul Național al Magistraturii stabilește documentele pe care candidații au obligația de a le depune, în vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații. La verificarea condiției bunei reputații sunt avute în vedere fapte pentru care s-au aplicat candidaților sancțiuni de drept penal, sancțiuni cu caracter administrativ, contravenționale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată sau tipul soluției dispuse față de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, a sancțiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, de renunțare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, sunt avute în vedere cele aplicate în ultimii 3 ani anterior datei susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului.
(4) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condițiilor de admitere la Institutul Național al Magistraturii, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; ...
– Art. 27:
(1) Fiecare comisie pentru judecători este alcătuită din judecători și formatori ai Institutului Național al Magistraturii, specializați în disciplinele de examen. Fiecare comisie pentru procurori este alcătuită din procurori și formatori ai Institutului Național al Magistraturii, specializați în disciplinele de examen. Dispozițiile art. 6 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(2) Membrii comisiilor sunt numiți, de regulă, dintre persoanele care au fost înscrise în baza de date a Institutului Național al Magistraturii și au urmat cursurile acestuia privind metodele și tehnicile de evaluare; ...
– Art. 43:
(1) Comisia de elaborare a subiectelor, comisia de examinare, precum și comisia de soluționare a contestațiilor sunt numite prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, distinct pentru judecători, respectiv procurori.
(2) Comisiile pentru judecători sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecători de la curțile de apel și formatori de la Institutul Național al Magistraturii.
(3) Comisiile pentru procurori sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori de la parchetele de pe lângă curțile de apel și formatori de la Institutul Național al Magistraturii.
(4) În comisiile prevăzute la alin. (1) vor fi numiți și membri supleanți. ... ...
Sursa oficială ↗