Decizia CCR nr. 182/2021Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2021 · dosar 2.537/97/2018
Punctul 30
30. Dispozițiile art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 au fost introduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 30 iulie 2018, și au următorul conținut: (1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169^1 beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/recalcularea pensiei aflate în plată sau, după caz, cuvenite la data de 31 decembrie 2015. (2) În situația în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1) , rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării. (3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. (4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018. ...
Sursa oficială ↗