Decizia CCR nr. 184/2021Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2021 · dosar 28.177/197/2017
Punctul 15
15. De asemenea, referitor la susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, prin Decizia nr. 417 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254 din 18 decembrie 2020, sau Decizia nr. 486 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 4 decembrie 2020, Curtea a constatat că măsura confiscării mărfurilor și produselor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea activităților comerciale ilicite, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum și a sumelor de bani și a lucrurilor dobândite prin săvârșirea respectivelor contravenții reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispozițiile art. 44 alin. (9) din Constituție, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii“. Astfel, legiuitorul nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existența dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură accesorie aplicată în contextul dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției. Aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât reprezintă consecința directă a unor încălcări ale legii. Interdicția confiscării averii dobândite licit și prezumția caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituție, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, potrivit alin. (9) . Prin însăși săvârșirea contravenției, autorul acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecința firească, prevăzută de art. 44 alin. (9) din Constituție, a posibilității de a suferi rigorile legii, între care și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa. Astfel, prin săvârșirea unei contravenții se încalcă o normă legală care reglementează un anumit domeniu de activitate, iar acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumției generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiții, inclusiv când legea este încălcată (a se vedea Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). ...
Sursa oficială ↗