Decizia CCR nr. 168/2021Punctul 24
Punctul 24
24. Cu privire la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, autorii excepției arată că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 192/2015, propunerea legislativă a urmărit rezolvarea discriminării apărute în calculul pensiilor unor pensionari care au lucrat în condiții speciale și care, de-a lungul anilor, conform legii de calcul al pensiilor, au ajuns să aibă, pentru aceleași condiții grele de muncă și aceeași cotizație, pensii diferite, iar dispozițiile art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 nu realizează obiectivul propus de legiuitor, ci, din contră, în realitate se ajunge la o diminuare a pensiilor. ...
Sursa oficială ↗