Sari la conținut

Decizia CCR nr. 147/2021Punctul 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.03.2021
Dosarul
7.668/3/2018

27. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 nu respectă principiul neretroactivității legii, întrucât modifică raporturi juridice aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a acesteia, prin Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020, precitată, paragrafele 43-45, Curtea a statuat că actul normativ criticat a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 august 2017, iar, potrivit art. II din acesta, prevederile referitoare la instituirea limitei maxime de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Referitor la principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a stabilit în jurisprudența sa că în conceptul de „drepturi câștigate“ pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. Așadar, având în vedere caracterul succesiv, lunar, al indemnizației pentru creșterea copilului, Curtea a constatat că textele de lege criticate afectează indemnizațiile pentru creșterea copilului doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei. Condițiile privind acordarea acestor indemnizații nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 nu are efecte asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita, ci numai asupra prestațiilor încasate începând cu luna septembrie 2017, după intrarea sa în vigoare, conformându-se astfel dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie