Decizia CCR nr. 142/2021Punctul 17

17. În acest sens sunt și dispozițiile art. 466 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, din conținutul cărora nu rezultă că sunt supuse apelului toate hotărârile judecătorești, ci doar cele date în primă instanță, nu și cele pronunțate în ultimă instanță. Drept urmare, o hotărâre pronunțată în apel, cum este situația din prezenta cauză, nu mai poate fi supusă apelului, inclusiv sub aspectul cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată în faza procesuală a apelului, întrucât, potrivit art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală“. Prin urmare, partea care a pierdut procesul nu mai are posibilitatea de a contesta cuantumul cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de apel. Aceasta este consecința logică a faptului că acest cuantum a fost discutat în cadrul acțiunii „principale“, respectiv prima cerere de apel. Dispozițiile alin. (2) al art. 466 din Codul de procedură civilă se referă la situația în care o hotărâre pronunțată în primă instanță conține în dispozitiv mențiunea eronată că este pronunțată și în ultimă instanță, fiind o aplicare a principiului legalității căilor de atac, întrucât dreptul de a formula o cerere de apel este conferit de lege, și nu de instanța de judecată. ...