Sari la conținut

Decizia CCR nr. 156/2021Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.03.2021
Dosarul
1.124/303/2018

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 13 din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 13 și 14 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, în situația în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unității administrativ-teritoriale, iar la cererea comisiilor județene de fond funciar, respectiv a municipiului București, Agenția Domeniilor Statului pune la dispoziția comisiilor locale de fond funciar terenurile care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate și predă, prin protocol de predare-preluare, comisiilor locale de fond funciar și subcomisiilor municipiului București terenurile agricole a căror retrocedare se solicită. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie