Decizia CCR nr. 131/2021Punctul 20
Punctul 20
20. Totodată, pentru a clarifica modul de aplicare în timp a noii reglementări, legiuitorul a instituit o normă tranzitorie, la art. IV din Legea nr. 207/2018, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a prezentei legi“. Deși în cuprinsul art. IV din Legea nr. 207/2018 nu se regăsește o interpretare oficială a noțiunii de „cauză“, legiuitorul utilizând noțiunea fără a o defini, Curtea reține că, în materie penală, accepțiunea acestui termen este cea generală, ce rezultă din ansamblul normelor procesual penale, și privește cauzele penale care au fost înregistrate în primă instanță după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018. Având însă în vedere și faptul că, potrivit art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată“, Curtea reține că înregistrarea cauzei are în vedere momentul deschiderii/ declanșării procedurii camerei preliminare. Așadar, Curtea constată că dispozițiile tranzitorii astfel reglementate în art. IV din Legea nr. 207/2018 instituie o situație de ultraactivitate a legii procesuale vechi, urmând ca apelurile să fie judecate în complet format din 3 judecători numai în cauzele penale înregistrate pe rolul instanțelor, în procedura de cameră preliminară, după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018. ...
Sursa oficială ↗