Decizia CCR nr. 117/2021Punctul 44
Punctul 44
44. Totodată, Curtea observă că, astfel cum reiese din arhitectura legii criticate, deși art. II pare a fi element structural al ordonanței de urgență a cărei aprobare are loc prin legea supusă controlului de constituționalitate, din conținutul acestuia se deduce că, în realitate, stabilește efectele legii supuse controlului de constituționalitate, respectiv ale Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel: „Art. II. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 3^7 alin. (2) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se aprobă lista «medicamentelor de tip I, medicamentelor de tip II și medicamentelor de tip III», aferentă trimestrului I al anului 2020, prin ordin al ministrului sănătății. (2) Pentru contribuția aferentă trimestrului I al anului 2020, stabilită și calculată potrivit clasificării prevăzută la art. 3^7 alin. (1) , astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se fac regularizări la următoarele termene legale de plată, numai în anul 2020, prin raportare la contribuția stabilită și calculată pentru trimestrul I al anului 2020, în condițiile art. 3^6.“ ...
Sursa oficială ↗