Decizia CCR nr. 101/2021Punctul 60

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.02.2021 · dosar 2.379A/2020
Punctul 60
60. Curtea reține că încălcarea principiului bicameralismului este invocată în procedura de reexaminare a legii. Ca principiu, reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituție presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, și, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziții ale legii, ca operațiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanță legii în cauză (Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, sau Decizia Curții Constituționale nr. 394 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 19 iulie 2019, paragraful 30). ...
Sursa oficială ↗