Decizia CCR nr. 90/2021Punctul 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2021 · dosar 253/1.259/2016
Punctul 36
36. De altfel, Curtea reține că, așa cum s-a arătat mai sus, aspectele legiferate sunt de domeniul legii ordinare și, prin urmare, legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 30/2017 urmează procedura constituțională destinată adoptării acestei categorii de legi. În acest context este de menționat faptul că, la data sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Ordonanța Guvernului nr. 30/2017 nu era aprobată prin lege, însă ulterior a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 150/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, lege ce a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 73 alin. (3) și ale art. 76 alin. (2) din Constituție, având, așadar, caracter de lege ordinară și nu de lege organică. Față de această împrejurare, având în vedere momentul la care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, precum și obiectul acesteia, care este circumscris la prevederile art. 266^3 din Legea nr. 207/2015, precum și la ale art. I pct. 102 din Ordonanța Guvernului nr. 30/2017 și la Ordonanța Guvernului nr. 30/2017, în ansamblu, dispozițiile constituționale privind legiferarea și adoptarea legilor nu au incidență în cauză. ...
Sursa oficială ↗