Decizia CCR nr. 90/2021Punctul 37
Punctul 37
37. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea constată că, în jurisprudența sa referitoare la accesul liber la justiție, în mod constant a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor cuprinse în art. 126 alin. (2) din Constituție (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005). De asemenea, executarea hotărârilor judecătorești este parte componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel că dispozițiile legale ce instituie asemenea proceduri sunt de natură a da efectivitate prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) . ...
Sursa oficială ↗