Decizia CCR nr. 82/2021Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2021 · dosar 1.793/195/2017
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut - cu privire la istoricul cauzei în care a fost ridicată excepția - că autorul acesteia a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva Încheierii penale nr. 130/CC/2017, pronunțată de Judecătoria Brad în Dosarul nr. 2.387/176/2017, având ca obiect soluționarea unei contestații privind durata procesului penal, care a fost formulată într-o cauză aflată în cursul urmăririi penale. Contestația în anulare a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Sentința penală nr. 213/CC/2017, pronunțată de Judecătoria Brad în Dosarul nr. 1.793/195/2017. Autorul excepției a formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 213/CC/2017, pronunțată de Judecătoria Brad, calea de atac fiind însă calificată drept contestație de către Curtea de Apel Alba Iulia, care și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara. Această contestație a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza prevederilor art. 425^1 alin. (1) și alin. (7) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, prin Încheierea penală nr. 12 din 29 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.793/195/2017 al Tribunalului Hunedoara, dosar în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗