Decizia CCR nr. 71/2021Punctul 20

20. Prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, paragraful 153, Curtea a statuat că „art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum a fost modificat prin art. 215 pct. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a prevăzut că «La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora». Textul antereferit nu modifică art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel că judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 se realizează de completurile specializate. Rezultă că la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție se pot constitui alte completuri specializate în domeniile pentru care legea nu prevede în mod expres o asemenea obligativitate. Or, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 exista o asemenea obligativitate încă din 2003, astfel că, în privința acestora, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are competența, începând cu anul 2011, de a le desființa pe cele existente, ci doar de a înființa alte completuri în materiile în care legea nu obligă. Prin urmare, art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu a fost implicit abrogat prin art. 19 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011“. ...