Sari la conținut

Decizia CCR nr. 69/2021Punctul 51

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.01.2021
Dosarul
581A/2020

51. În fine, președintele Senatului menționează că ideea centrală a motivării autorilor obiecției este că legea este neconstituțională, în condițiile în care art. 135 din Constituție obligă legiuitorul ca orice măsură generală de protecție a consumatorilor să fie adoptată cu respectarea regulilor de funcționare a economiei de piață. Dar, arată președintele Senatului, această idee este în opoziție cu atributul de stat social al României. Curtea Constituțională este datoare să ofere o dezlegare de principiu cu privire la funcționalitatea statului social, în condițiile unei economii de piață, ale libertății economice, ale respectării dreptului de proprietate privată, dar și ale obligațiilor prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție potrivit căruia „Statul trebuie să asigure: […] crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții“ și art. 47 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie