Decizia CCR nr. 53/2021Punctul 23
Punctul 23
23. Curtea observă că aceste dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Întrucât dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 continuă să producă efecte în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a acestora, Curtea reține ca obiect al excepției prevederile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. ...
Sursa oficială ↗