Decizia CCR nr. 60/2021Punctul 27

27. Așa cum a statuat în mod constant Curtea, legiuitorul este pe deplin îndreptățit să stabilească conținutul dreptului fundamental la pensie, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituție. În mod specific, legiuitorul nu este ținut de art. 47 alin. (2) din Constituție să acorde unei anumite categorii de avocați asigurați condiții mai avantajoase de ieșire la pensie, de exemplu, reducerea vârstei de pensionare. De altfel, nici măcar art. 50 din Constituție, potrivit căruia „Persoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Statul asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor.“ nu îl obligă pe legiuitor să adopte o măsură anume. Deși formularea art. 50 din Constituție este imperativă, aceasta are un conținut general, în sensul că nu precizează care sunt măsurile concrete ce vor fi luate de către stat și nici măcar autoritățile publice obligate în acest sens. Cu toate acestea, odată ce statul, în speță Parlamentul, a luat decizia de a implementa obligația prevăzută de art. 50 din Constituție, trebuie să o facă în mod nediscriminatoriu. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, deși Protocolul nr. 1 al Convenției nu include dreptul de a primi plăți cu titlu de asigurare socială de vreun fel, dacă un stat decide să creeze un sistem de beneficii trebuie să o facă într-o manieră compatibilă cu articolul 14 din Convenție (Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2005, pronunțată în Cauza Stec și alții împotriva Marii Britanii, paragraful 55, citată în Decizia Curții Constituționale nr. 632 din 9 octombrie 2018, paragraful 42). ...