Decizia CCR nr. 40/2021Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.01.2021 · dosar 25.452/3/2018
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens arată că, în timp ce absolut toate categoriile de personal prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) , b) și d) , alin. (4) , art. 13 lit. b) și c) și la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, au beneficiat în mod real de restabilirea drepturilor salariale și de asigurări sociale la nivelul avut anterior diminuării cu 25%, respectiv 15%, beneficiarii Legii nr. 341/2004 au beneficiat doar formal, nefiind luat în considerare algoritmul de calcul prevăzut de art. 4 și art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, astfel că diminuarea cu 15% a indemnizației reparatorii a persistat. De asemenea, arată că, în timp ce la calculul drepturilor, inclusiv al pensiilor tuturor categoriilor sociale plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, este utilizat câștigul salarial mediu brut, în cazul persoanelor aflate în aceeași situație cu autorii excepției, calculul indemnizației reparatorii se face în funcție de ultimul salariu mediu cunoscut, respectiv cel al lunii octombrie 2010. ...
Sursa oficială ↗