Decizia CCR nr. 31/2021Punctul 15

15. În jurisprudența sa referitoare la plângerea împotriva măsurilor și a actelor de urmărire penală, reglementată de dispozițiile art. 336-341 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală și plângerea împotriva actelor procurorului. Astfel, potrivit prevederilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În doctrină s-a arătat că norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce privește plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparține oricărei persoane, nu doar subiecților procesuali. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, întrucât legea nu instituie un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală, procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluționată, potrivit prevederilor art. 339 din Codul de procedură penală, de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. În conformitate cu dispozițiile art. 338 și ale art. 339 alin. (6) din același cod, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent (Decizia nr. 476 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 14 noiembrie 2019, paragrafele 15-17). ...