Decizia CCR nr. 29/2021Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.01.2021 · dosar 310/90/2015
Punctul 17
17. Prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, mai sus citată, Curtea Constituțională a concluzionat că instanța de apel, deși nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligația să se pronunțe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a unor probe, cu toate că acestea nu sunt utile cauzei (Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). ...
Sursa oficială ↗