Decizia CCR nr. 17/2021Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.01.2021 · dosar 3.158/97/2018
Punctul 65
65. Curtea reține că, distinct de critica anterior analizată, celelalte critici referitoare la claritatea și predictibilitatea normelor vizează aspecte ale modului de aplicare a art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 pentru care un răspuns al Curții Constituționale ar constitui o depășire a limitelor competenței sale prevăzute de art. 142-146 din Constituție, de garant al supremației Constituției. Este, de exemplu, cazul susținerii autorilor excepției potrivit căreia textul de lege criticat, în interpretarea dată de instanța supremă, nu clarifică data prin raportare la care se va face recalcularea pensiilor: fie 1 ianuarie 2016, potrivit art. 169^1 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, adică data scriptică a începerii recalculării, fie data emiterii deciziei de recalculare, fie, în cazul în care recalcularea nu a fost realizată în intervalul de 2 ani, ulterior depășirii acestui termen. Bineînțeles că împrejurarea că o critică ridicată de autorii unei excepții de neconstituționalitate care pune în discuție aspecte detaliate, particulare ale modalității de aplicare și interpretare a unei norme legale, fie ea și trecută deja prin filtrul interpretativ al instanței supreme, nu conduce automat la concluzia că respectivele chestiuni ar fi lipsite de importanță. Dimpotrivă, lămurirea aspectelor invocate de către autori se poate dovedi decisivă pentru modalitatea de aplicare a normelor legale în discuție și, deci, a soluțiilor concrete pronunțate. Chestiunea decisivă care împiedică Curtea Constituțională să ia în considerare oferirea unui răspuns la astfel de critici ține de departajarea competențelor între autoritățile de rang constituțional. În speță este vorba de atribuțiile Curții Constituționale, pe de o parte, și ale instanțelor judecătorești, pe de altă parte. ...
Sursa oficială ↗