Decizia CCR nr. 7/2021Punctul 4
Punctul 4
4. Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.814/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a „prevederilor cuprinse în capitolul I - Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți din anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu privire la stabilirea indemnizației de încadrare pentru judecători și procurori, ale art. 38 alin. (6) din capitolul IV din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 69 și 70 din anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare apărare, ordine publică și securitate națională la aceeași lege, respectiv ale art. 42 și art. 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal“. Excepția a fost ridicată de Grigore-Florin Popescu într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative - ordine privind salarizarea. ...
Sursa oficială ↗