Decizia CCR nr. 5/2021Punctul 27
Punctul 27
27. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la moștenire, Curtea constată că acesta presupune o reglementare inerentă din partea statului, neputându-se exercita oricum și în orice condiții. În acest sens, statul nu numai că are posibilitatea, dar și obligația să reglementeze condițiile generale ale dreptului de a moșteni, precum și să stabilească regulile privitoare la moștenirea legală și testamentară pentru a permite transmiterea patrimoniului defunctului. Prin urmare, moștenirea legală, prin chiar denumirea sa, denotă o activitate normativă a statului de natură a crea un sistem de referință prin mijlocirea căruia să se realizeze transmiterea patrimoniului defunctului către rudele sale apropiate, valorizându-se, astfel, ca element intrinsec al procedurii succesorale, gradul de rudenie. ...
Sursa oficială ↗