Decizia CCR nr. 902/2020Punctul 6

6. Cu ocazia adoptării legii criticate de către Camera decizională, pe lângă actele normative europene transpuse prin lege în forma inițiatorului și, implicit, prin cea respinsă de prima Cameră, au fost transpuse în plus Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 și (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, cu modificările ulterioare, precum și Regulamentul (UE) nr. 515/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008. De asemenea, forma inițiatorului, avută în vedere, dezbătută și respinsă de prima Cameră competentă, prevedea, în domeniul suplimentelor alimentare, o competență partajată a autorităților, între Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională Anti-Doping, în funcție de compoziția de bază a acestor suplimente. Însă, potrivit art. 1, respectiv art. 10 din forma legii adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, Ministerul Sănătății este stabilit ca unică autoritate competentă în domeniul suplimentelor alimentare, atât în procedura de introducere pe piață, cât și în cea de constatare a faptelor de încălcare a legii și de aplicare a sancțiunilor contravenționale. ...